Pagina principală
Iulie 2013 – Ştiri
Renumitul mega-cărucior Skoda figurează în primul spot publicitar pentru noua Octavia RS!
31 IULIE 2013, 09:37
Aţi crezut că ştiţi că înseamnă puterea? Eh, cei de la Skoda ne sugerează o altă ipostază a ei, în primul spot publicitar pentru noua Skoda Octavia RS, lansată recent la Festivalul Vitezei de la Goodwood...
Revoluţia bavareză a început: BMW i3 a fost lansat oficial
29 IULIE 2013, 17:39
Iată că astăzi munca inginerilor a ajuns la un apogeu logic, şi BMW i3, de serie, a fost dezvăluit simultan în 3 colţuri ale lumii – Londra, New York şi Beijing...
Legendarul Volkswagen Passat sărbătoreşte a 40-a aniversare!
29 IULIE 2013, 17:20
În acest an, renumitul Volkswagen Passat marchează exact 40 de ani. De la introducerea primei generaţii în anul 1973, au fost produse mai mult de 20 de milioane de exemplare ale acestui model şi derivatele lui. Primul Passat, care s-a vândut în întreaga lume în 2,5 milioane de exemplare, se caracteriza prin tipul elegant al caroseriei notchback, cu montanţii spate puternic înclinaţi...
Noul Mercedes-Benz S-Class a primit 730 CP de la BRABUS!
26 IULIE 2013, 15:45
Nici nu a reuşit noua generaţie S-Class să apară pe piaţă, că renumitul atelier de tuning BRABUS a şi modificat nava amiral a celor de la Mercedes-Benz, iar modelele cu emblema "BRABUS" vor fi prezentate la Salonul Auto de la Frankfurt, în septembrie. Deoarece noul S-Class e încă un model mult prea proaspăt, e evident că tunerii din Bottrop nu au prea reuşit să le pregătească pe toate în acest moment...
Sebastien Loeb va concura la Campionatul Mondial de Turisme WTCC cu un Citroen C-Elysee!
26 IULIE 2013, 12:44
Citroen C-Elysee a fost conceput pentru ţările în curs de dezvoltare, cum ar fi ţara noastră, cu drumuri departe de ideal, dar nu şi pentru curse! Cu toate acestea, Citroen a decis pentru prima dată în istorie să intre în Campionatul Mondial de Turisme WTCC, pregătind un Citroen C-Elysee de curse!...
VIDEO: Cum a fost dezvoltat noul Mercedes-Benz S-Class
26 IULIE 2013, 10:12
Noul Mercedes-Benz S-Class este livrat în aceste zile către tot mai multe showroom-uri din întreaga lume, iar vânzările oficiale au şi început deja. Germanii au publicat şi un film detaliat despre cum a fost dezvoltată noua generaţie a limuzinei...
Oficial: Aston Martin va utiliza propulsoare Mercedes-AMG!
25 IULIE 2013, 16:16
Astăzi, 25 iulie, constructorul britanic Aston Martin a semnat un parteneriat pe termen lung cu divizia sportivă AMG GmbH a concernului Daimler AG. În urma acordului, Aston Martin va primi de la AMG propulsoare V8 şi arhitectura electrică, în schimb, Daimler AG va primi un pachet de 5% din acţiunile Aston Martin...
Alianţa Reanult-Nissan a vândut 100.000 de vehicule electrice
25 IULIE 2013, 13:40
Recent scriam că în Europa a fost vândut Nissan LEAF cu numărul 10,000, iar acum Renault-Nissan anunţat vânzarea a 100,000 de vehicule electrice ale alianţei. Modelul jubiliar a fost de asemenea un Nissan LEAF, care a mers la o studentă din SUA, Allison Howard...
Seat Leon ST - cel mai frumos break
24 IULIE 2013, 09:30
Seat a extins familia Leon cu un nou break, numit Seat Leon ST. Potrivit spaniolilor, Leon ST este cel mai frumos break din segmentul său. Şi este imposibil să nu fii de acord cu această afirmaţie! Break-ul chiar este foarte atrăgător şi dinamic...
Reportaj special PeAsfalt.ro: o vizită la fabrica Morgan, acolo unde maşinile încă se mai construiesc din lemn
23 IULIE 2013, 16:11
Ştiaţi Dvs. oare că Morgan este astăzi unicul producător din lume care mai foloseşte încă lemnul în structura caroseriei maşinilor sale? E un lucru aproape imposibil de crezut în secolul XXI, dar ne-am convins pe propria piele în incinta uzinei Morgan – aici există mai mulţi tâmplari iscusiţi decât sudori...
Mercedes-Benz E-Class a primit cutia automată cu 9 trepte!
23 IULIE 2013, 14:00
În sfârşit Mercedes-Benz a lansat noua cutie automată cu 9 trepte, 9G-Tronic! Dar aceasta nu va fi instalată pentru prima dată pe noul S-Class, aşa cum era promis, ci pe modelul E-Class recent actualizat! Astfel, noua transmisie cu 9 trepte o va înlocui pe cea cu 7 trepte, 7G-Tronic, doar pe versiunea E350 BlueTec, care este echipată cu un propulsor diesel V6 de 3.0 litri (252 CP şi 620 Nm)...
OFICIAL: Bentley va construi un SUV peste 3 ani
23 IULIE 2013, 12:27
Bentley jonglează încă din 2012 cu ideea lansării primului SUV în gama. Pe parcursul ultimelor 15 luni controversele la acest subiect nu au încetat, iar astăzi britanicii fac anunţul oficial multaşteptat: s-a decis, va exista un SUV în familia Bentley!...
Două modele unice Zagato în cinstea a 100 de ani de Aston Martin
23 IULIE 2013, 11:28
Duminica trecută, Aston Martin a continuat să sărbătorească aniversarea sa de 100 de ani la Kensington Gardens, Marea Britanie, unde au fost expuse 550 de automobile din diferite epoci ale brandului britanic, valoarea totală a cărora trecea de 1,2 miliarde de euro...
Accesorii M Performance pentru noul BMW Seria 4 Coupe
22 IULIE 2013, 16:10
La conferinţa de presă, petrecută în Lisabona, Portugalia, săptămâna trecută, BMW a prezentat programul M Performance pentru noul coupe BMW Seria 4. Programul M Performance include o varietate de accesorii care îmbunătăţesc nu numai aspectul coupe-ului, dar şi performanţele acestuia. Accesoriile M Performance pot fi comandate atât în set, cât şi separat...
Honda a prezentat noul Fit/Jazz, care consumă 2.7 l/100 km!
22 IULIE 2013, 12:15
Honda a introdus noua generaţie a modelului Honda Fit pentru piaţa japoneză, care va fi vândută în Europa sub denumirea Jazz. Vânzările noului Fit în patrie vor începe în luna septembrie, iar modelul Jazz pentru piaţa europeană, cel mai probabil, va fi disponibil de la începutul anului 2014...
Au fost produse 1,5 milioane smart fortwo
22 IULIE 2013, 09:32
La uzina franceză din Hambach, a fost produs smart fortwo cu numărul 1,5 milioane, iar exemplarul aniversar a fost versiunea electrică smart fortwo electric drive. Chiar dacă şi a fost un pic radical, odată apărut în 1998 smart fortwo a prins bine la public, devenind foarte popular...
Audi A3 a ajuns la 3 milioane!
19 IULIE 2013, 11:18
Audi a produs modelul A3 cu numărul 3.000.000, care recent a ieşit de pe linia de asamblare din Ingolstadt, Germania. Acesta a fost un A3 Sportback 2.0 TDI quattro, de culoare albă...
Pasiunea călătoreşte: o săptămână cu mii de cai-putere pentru PeAsfalt.ro. Ghiciţi sugestiile?
19 IULIE 2013, 06:27
Vroom, vroom... şi un răget nebun de motor de inundă din nou auzul... Atâta putere într-o singură săptămâna pentru redacţia noastră... Vroom, vroom... şi sunetul motoarelor de 8, 10 şi chiar 12 cilindri ne face...
Honda prezintă cea mai rapidă maşină… de tuns iarba şi Stig a încercat-o!
18 IULIE 2013, 18:47
Cele mai rapide maşini de tuns iarba, care pot fi caracterizate ca nişte karturi cu aspect de tractor de mici dimensiuni, dezvoltă viteze de până la 100 km/h, dar ceea ce a prezentat acum Honda, va face şi pe cei sceptici să privească cu alţi ochi tunsul ierbii...
Noua Mazda3 - sedan versus hatchback
18 IULIE 2013, 14:20
Japonezii au dezvăluit oficial noul sedan Mazda3, inclusiv detaliile tehnice a acestuia şi, de asemenea, o galerie mare de imagini cu noua familie Mazda3 de a treia generaţie. Desigur, alegerea dintre sedan şi hatchback, ţine de preferinţele fiecăruia, dar, cu toate acestea, ce prezintă aceste două tipuri de caroserii pentru noua Mazda3 şi care sunt diferenţele dintre ele?...
Noul Mercedes-Benz S 63 AMG - acum şi cu tracţiune integrală!
17 IULIE 2013, 14:34
Premiera noului S-Class, sau, cum spun cei de la Mercedes-Benz – celui mai desăvârşit automobil din lume, a lăsat un sentiment de nedumerire. Dar timpul nu stă pe loc, iar Mercedes-Benz prezintă astăzi versiunea sportivă a acestuia - S 63 AMG, premiera mondială al căreia va avea loc în septembrie, la Salonul Auto de la Frankfurt...
Între hatchback şi break - noua Skoda Rapid Spaceback
16 IULIE 2013, 14:26
Skoda va aduce un nou membru al familiei la Salonul Auto de la Frankfurt - Rapid Spaceback. Construit pe baza liftback-ului Rapid, noul Rapid Spaceback este mai degrabă axat pe stil, decât pe partea practică. În ciuda aspectului de break, noul model se dovedeşte a fi mai puţin versatil decât liftback-ul, fapt demonstat de volumul portbagajului...
Premieră: noul Datsun GO!
16 IULIE 2013, 12:00
Iată-l, primul automobil al brandului renăscut Datsun, numit Datsun GO, care a fost prezentat la New Delhi, India, însăşi de Carlos Ghosn. Potrivit creatorilor, noul Datsun GO va continua tradiţia brandului cu acelaşi nume, care în anii '30 ai secolului trecut, a ajutat japonezii să urce de pe biciclete şi căruţe în automobilul, numit DAT...
Pasiunea călătoreşte: PeAsfalt.ro testează un SUV demenţial în Germania. Ghiciţi modelul după siluetă?
16 IULIE 2013, 05:45
Iată o sugestie a ceea ce am făcut noi ieri – un test drive cu un SUV absolut demenţial, valoarea cailor putere ai căruia trece curajos de jumătate de mie... Vă provocăm să îl ghiciţi, privindu-i silueta, în plină mişcare...
Adio Goodwood, adio Marea Britanie! PeAsfalt.ro a părăsit Marea Britanie şi a ajuns în Germania
15 IULIE 2013, 02:36
Duminică, 14 iulie 2013, a luat sfârşit ediţia din acest an, aniversară, a Festivalului Vitezei de la Goodwood. Iar PeAsfalt.ro a fost în acest an...
GOODWOOD 2013: Un Mercedes-Benz devine cea mai scumpă maşină vândută la licitaţie
15 IULIE 2013, 01:06
La Festivalul Vitezei de la Goodwood a avut loc şi o licitaţie, în cadrul căreia a fost stabilit un nou record mondial, la cea mai scumpă maşină vândută vreodată. Un Mercedes-Benz W196R de Formula 1, din 1954, a fost vândut pentru...
GOODWOOD 2013: Dacia îi cucereşte pe englezi
14 IULIE 2013, 23:58
„You do the maths” – faceţi voi calculele. Ăsta e sloganul cu care Dacia îi cucereşte pe englezi la Goodwood. Şi trebuie să spunem că toate exemplarele Dacia prezente la Goodwood au fost...
GOODWOOD 2013: Ricardo Ocelot – ce spuneţi de un asemenea SUV pe străzile României?
14 IULIE 2013, 21:31
Contrar tendinţei de lansare a SUV-urilor tot mai compacte, noi vă aducem aici unul din cele mai fioroase offroadere din lume, care a venit şi la festivalul vitezei de la Goodwood, din Marea Britanie – Ricardo Ocelot...
GOODWOOD 2013: Maşini clasice de excepţie
13 IULIE 2013, 14:11
Festivalul Vitezei de la Goodwood are loc pe o moşie aristocratică, iar unde e vorbe de aristocraţie înţesată cu pasiunea pentru automobile, apar şi adevăratele bijuterii pe patru roţi. Maşini clasice, de epocă, toate purtătoare a unor poveşti remarcabile...
GOODWOOD 2013: Doar pentru bebeluşi-automobilişti – căruciorul Skoda!
13 IULIE 2013, 11:54
Prin asta e frumos Goodwood-ul – aici poţi vedea multe alte năzdrăvănii pe lângă maşini noi şi exotice. Skoda, spre exemplu, a adus la Goodwood un cărucior deocheat de tot, destinat, probabil, bebeluşilor pe care părinţii vor să-i crească piloţi de Formula 1...
Pagina 1 din 3
Pagina următoare
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!