Pagina principală
FRANKFURT: Iată-l, cel mai puternic sedan din lume – Mercedes-Benz S-Klasse, tunat de BRABUS!
13 Septembrie 2013, 19:00
Timpul înseamnă bani, iar oamenii de afaceri ştiu asta cel mai bine. BRABUS îi ajută acum pe oamenii de business cu adevărat serioşi să ajungă la destinaţie mai rapid, iar dacă mai au şi un şofer care să facă treaba condusului în locul lor, atunci pot să mai şi lucreze la bord în timp ce limuzina „zboară” spre destinaţie.

Cei de la Brabus au muncit din greu la motorul V8 de 5.5 litri, sporindu-i capacitatea cilindrică până la aproape 6.0 litri şi montânu-i două turbine mai
mari. Toată seria de modificări la motor a sporit puterea până la fantasticii 850 CP. Cuplul maxim a fost crescut până la 1,450 Nm, dar, pentru a proteja transmisia şi întregul tren de rulare, tunerii germani l-au limitat electronic la 1,150 Nm. În rezultat, limuzina nebună accelerează de la 0 la 100 km/h în doar
3.5 secunde, iar viteza maximă este limitată la 350 km/h!

În habitaclu e prezentă toată tehnologia unui birou ultra-modern, astfel că cei mai productivi oameni de business îşi vor putea gestiona afacerile direct de pe bancheta spate a limuzinei.
PiataAuto.mdPeAsfalt.ro, din Frankfurt
2
GALERIE FOTO (13 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!