Pagina principală
Opel Mokka, cu tuning de la Steinmetz
29 Septembrie 2013, 10:00
Credeaţi că un SUV ultra-compact, precum Opel Mokka, nu poate arăta nicidecum agresiv? Probabil aşa au crezut şi cei mai renumiţi tuneri
pentru modelele Opel – Steinmetz – pentru că altfel nu ne putem explica de ce au scos pe piaţă primul program de tuning pentru SUV-ul german
abia la un 1 an de la lansarea
modelului.

Tunerii i-au montat modelului un nou calandru, de culoare negru mat, i-au instalat şi un nou set de jante, şi praguri mat pe lateral, şi o o nouă ţeavă de eşapament, şi i-ai aplicat până şi logo-ul Steinmetz pe lateral şi pe mânerele portierelor. Dar tabloul final tot nu emana agresivitate, aşa că tunerii germani nu s-au putut gândi la vreo soluţie mai inspirată decât să-i pocnească SUV-ului o bară metalică în faţă, vopsită în negru mat. Vorbim de barele celea, necesare pentru offroaderele adevărate odată, care nu se sinchiseau să cucerească jungle.
Despre barele celea, care au ajuns mai apoi element de kitsch pentru epoca primară de „domesticire” a SUV-urilor în mediul urban şi civiilizat. Părea că lumea s-a modernizat suficient de mult încât nişte hacthback-uri înălţate, cu pseudo pretenţii de SUV, să nu-şi mai atribuie feţe de dinozauri în faţă punându-şi barele alea, dar iată că Steinmetz le readuce în vizor! Dacă faceţi un pic de zoom la imaginea alăturată, în galeria foto de mai jos, vedeţi şi ce elemente derizorii de fixare ţin bara aia de caroserie.

Cei de la Steinmetz declară pompos că i-au redus centrul de greutate lui Mokka şi i-au minimizat tendinţele de „roll-over”, sporindu-i pe deasupra şi
manevrabilitatea cu caracter sportiv. Din toată această frază pompoasă ai crede că Mokka se răsturna la fiecare colţ până mai ieri, lucru cu siguranţă neadevărat, iar de azi marii ingineri de la Steinmetz au lucrat într-atât de mult la şasiu şi la construcţia maşinii, încât au transformat-o într-un... BMW. Dar nu e chiar aşa, unica modificare adevărată făcută de cei de la Steinmetz e coborârea gărzii la sol a suspensiei FlexRide cu doar 2.5 cm. Atât.

Iar „atât” se referă şi la lista globală de modificări operate de cei de la Steinmetz. Interiorul a rămas absolut neschimbat, fiind înlocuite doar covoraşele cu altele identice, dar cu logo-ul atelierului de tuning. Cât priveşte motorul, atunci cei de la Steinmetz nu au ridicat nici măcar capota, aşa că nu vă aşteptaţi la nimic altceva decât la propulsoare absolut standard.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
GALERIE FOTO (15 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!