Pagina principală
Premieră: noul Iveco Daily
9 Aprilie 2014, 08:45
Producătorul italian Iveco anunţă o nouă generaţie pentru familia de utilitare Iveco Daily, care va fi disponibilă în reţeaua sa de distribuitori europeni începând cu luna iunie a acestui an. Deşi generaţia anterioară nu are foarte mult timp pe piaţă şi proaspăta lansare s-a fi încadrat mai degrabă la capitolul „facelift”, italienii ne asigură că e vorba de generaţie nouă, construită în esenţă, cu o inginerie
regândită în pas cu pretenţiile
moderne, dar capabilă să reziste cu
durabilitate exemplară oricăror
exploatări dure. Mai mult ca atât, noua generaţie Iveco Daily va fi asamblată la două din uzinele Iveco, care au trecut recent printr-un program amplu de investiţii pentru retehnologizarea liniilor de producţie – e vorba de uzina din Suzzara, Italia, şi cea din Valladolid, Spania.
Noul Iveco Daily păstrează construcţia clasică pe şasiu, întrucât ea s-a dovedit a fi cea mai practică, flexibilă şi durabilă pentru acest segment de vehicule. Atât versiunile cargo, cât şi vanurile, au fost regândite în direcţia manevrabilităţii excelente, a accesului uşor la zonele cheie şi a versatilităţii. Van-ul Iveco Daily va avea acum versiuni noi, cu 18 sau 20 metri cubi volum de încărcare, care îl vor
poziţiona drept cel mai încăpător în clasa sa. Toate modelele cu greutatea mai mică de 3.5 tone sunt echipate cu o suspensie nouă pe puntea faţă, care pune un accent sporit pe confort şi
ţinută de drum exemplară. Cu excepţia modelelor cu tracţiune integrală, toate celelalte versiuni primesc o suspensie nouă şi pe puntea spate, care coboară înălţimea efectivă a pragului de
încărcare cu 55 mm, sporind astfel uşurinţa operaţiunilor de transport a mărfurilor.

Gama de motoare a fost eficientizată, economiile de combustibil atingând o medie de 5% în comparaţie cu generaţia precedentă. Confortul de la bord a fost îmbunătăţit graţie izolării fonice mult mai consistente, a unui sistem de aer condiţionat mai eficient şi a ergonomiei perfecţionate.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
GALERIE FOTO (3 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!