Pagina principală
Rusia va sista activitatea staţiilor GPS de pe teritoriul său
14 Mai 2014, 11:20
Tensiunile dintre Occident şi Rusia ajung să se reflecte şi în arii nebănuite. De la 1 iunie Rusia va sista activitatea celor 11 staţii GPS de pe teritoriul său, iar de la 1 septembrie acestea riscă să fie deconectate pe termen nedeterminat. Anunţul a fost făcut de vicepremierul rus, Dmitrii Rogozin.

Marea dilemă în urma acestui anunţ este dacă ruşii şi turiştii care vizitează ţara nu se vor rătăci odată cu deconectarea staţiilor GPS. Mai mulţi experţi în tehnologii, însă, declară că sistarea staţiilor nu va însemna imposibilitatea folosirii device-urilor care utilizează tehnologia GPS, ci reducerea acurateţii acestora, acurateţe care este asigurată în prezent de staţii de corectare. Utilizatorii civili simpli nu
trebui să aibă de suferit, declară cei mai mulţi dintre ei, va avea de suferit mai ales sfera militară, unde precizia maximă e un factor important. Totuşi, există şi voci care declară că şi precizia civilă va avea de suferit dramatic – dacă în prezent ghidajele celor mai multe sisteme de navigare operează cu o precizie de aproximativ 1 metru, atunci odată cu deconectarea staţiilor GPS din Rusia precizia ar putea avea o marjă de eroare de câteva zeci de metri sau chiar sute de metri.

Totuşi, aceste ipoteze de continuare a funcţionalităţii GPS şi a sistemelor de navigare în Rusia sunt valabile în cazul în care SUA nu va decide ulterior sistarea disponibilităţii semnalului GPS pentru teritoriul Rusiei. În acest caz toate device-urile care funcţionează pe acest principiu vor deveni inutile pe teritoriul Rusiei.

Rusia are dezvoltată la un stadiu incipient o tehnologie alternativă de localizare globală, pe nume GLONASS. Rogozin menţionează că decizia de sistare a staţiilor GPS de pe teritoriul Rusiei vine ca răspuns la refuzul SUA de a permite amplasarea staţiilor similare GLONASS pe teritoriul său.
PiataAuto.mdIlie Toma
0
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!