Pagina principală
Mitsubishi Outlander PHEV va participa la Asia Cross Country Rally
23 Iunie 2014, 08:07
Raliul Dakar este, fără îndoială, un etalon în lumea raliurilor prin anduranţa care o solicită, dificultatea traseului, dar şi rezonanţa pe care o generează. Din 1996 încoace, însă, asiaticii şi-au creat propriul raliu, aprobat mai apoi de FIA, scopul esenţial al căruia a fost oferirea unei alternative mai puţin costisitoare pentru participanţi în raport cu Dakar. Traseul exact al raliului Asia Cross Country Rally – pentru că despre el este vorba – este ajustat în fiecare an, dar acesta a cuprins întotdeauna aproape întreg spectrul de peisaje pe care natura le poate oferi în această parte a lumii, pe o distanţă cuprinsă, de obicei, între 2,000 şi 4,000 km.

Ediţia din acest an ia startul la 9
august din staţiunea Pattaya din
Thailanda, apoi urmează zone cu
junglă şi şesuri mlăştinoase,
ajungând într-un final, pe 15 august,
în Cambodgia, în Phnom
Penh, după
2,200 km
parcurşi.
Cei de la Mitsubishi au decis susţinerea unei echipe de raliu, care a ales un Outlander PHEV pentru participarea la competiţie. Vă amintim că Outlander PHEV e un SUV dezvoltat pe baza lui Outlander, dar care vine cu un sistem de propulsie plug-in hybrid. Exemplarul competiţional a primit o suspensie nouă, care să-i sporească garda la sol şi rezistenţa în condiţii extreme. De asemenea, sistemul de tracţiune integrală ajustabilă electronic a primit setări noi, capabile să asigure o tracţiune mai eficientă în condiţii extreme. Partea inferioară a primit o placă de protecţie şi alunecare, pentru
a proteja maşina de contactele cu solul, iar în habitaclu a fost montată o cuşcă de protecţie. Capota şi hayonul au fost înlocuite cu altele similare, dar realizate din materiale uşoare. În setul de instrumente oferite piloţilor la drum se include şi un tub de admisie pentru maşină, care să facă posibilă traversarea apelor.

Voi ce credeţi, va putea oare un SUV plug-in hybrid să facă faţă provocărilor atât de dure ale Asia Cross Country Rally?
PiataAuto.mdIlie Toma
0
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!