Pagina principală
Lamborghini Aventador
12 Noiembrie 2012
Tendinţa spre absolut e una din caracteristicile umane definitorii, care stă în spatele goanei noastre spre un progres continuu. De mii de ani vrem mai mult, mai bun, mai rapid, însă abia ultimul secol ne-a permis dezvăluirea unor soluţii tehnice inaccesibile până atunci, care au împins progresul într-o evoluţie geometrică...

Cei mai mulţi dintre noi s-ar mulţumi perfect cu stabilitatea şi acuză progresul că îi duce spre căi necunoscute. Cei mai mulţi dintre noi
s-ar mulţumi perfect cu un trai decent şi nu ar avea nici o necesitate să aducă riscul în viaţa lor. Unii dintre noi nu o fac, însă. Nu se mulţumesc cu stabilitatea, cu realizările atinse, şi caută să rişte, să perfecţioneze, să înainteze spre un apogeu văzut doar de ei... La ce bun? – ne întrebăm noi, ceilalţi care nu le înţelegem tendinţa uneori dementă spre absolut? Apoi, când aceştia ating o nouă treaptă în calea lor spre perfecţiune, sesizăm că ideile lor nu sunt atât de absurde şi mascăm o grimasă de admiraţie...
Aşa a fost întotdeauna. Minoritatea încăpăţânată şi de multe ori neînţeleasă a tins spre absoluturi neînţelese de majoritate, însă marile progrese ale omenirii nu au fost realizate de majorităţi, ci de minorităţi vizionare... Marile invenţii nu au fost rezultatul şedinţelor de brainstorming, ci rezultatul sclipirii unor idei în creierul unor genii căutători de absolut...

Automobilele sunt, fără îndoială, una din cele mai mari invenţii ale omenirii, care au venit să ne aducă iniţial soluţia
unui transport mai rapid, făcându-ne să ne utilizăm timpul mai eficient. Însă şi aici progresul nu a stat pe loc niciodată, datorită unor oameni vizionari. Astăzi, citind acest test drive, am putea cu uşurinţă să ne punem o întrebare raţională: la ce bun am avea nevoie de un supercar usturător de scump, dacă putem opta pentru o maşină mult mai tangibilă şi mai accesibilă, care să fie şi mult mai utilă? Dacă vă aşteptaţi ca acest test drive să meargă pe ideea convingerii că toţi am avea nevoie de un supercar, dar din păcate nu ni-l permitem, atunci vă vom spune cu totul altceva, de fapt: nimeni nu are nevoie cu adevărat de un supercar. Un supercar nu e o maşină cumpărată de nevoie şi nu vine să vă ofere soluţii practice pentru transport. Un supercar e acea
minoritate genială în lumea auto, creată din ambiţia vizionară a inginerilor cu un singur scop: să tindă spre performanţa absolută.

Priviţi băieţaşul din Dvs. care admira
supercar-urile în postere şi reviste,
atunci când era mic. Oare nu vă
imaginaţi atunci ce aţi putea face la
volanul unor astfel de bestii? Oare nu
vă doreaţi să ajungeţi într-o bună zi să
simţiţi din scaunul şoferului puterea
absolută pe care o promit
supercarurile? Apoi viaţa v-a călit
dorinţele copilăreşti şi în cazul foarte
probabil în care astăzi nu sunteţi un
multimilionar, priviţi cu scepticism la
aceste jucării mecanice de vis... Dar
haideţi să ne detaşăm împreună de
cicatricile raţionale ale vieţii şi haideţi
să ne împlinim împreună visul de a
gusta cu adevărat din ceea ce poate oferi un supercar adevărat băieţaşului din noi!

Redacţia noastră a avut onoarea să fie aşteptată chiar în patria celor de la Lamborghini – sătucul Sant’ Agata Bolognese din nordul Italiei. Am traversat întreaga Europă de la nord la sud într-o singură noapte pentru ca dimineaţă să păşim pe porţile uzinei Lamborghini, acolo unde ne aştepta solemn cel mai inovativ supercar al timpurilor noastre: Lamborghini Aventador!
Design exterior şi prezenţă

Despre Aventador nu se poate spune decât că... arată per total exact aşa cum te aştepţi să arate un Lamborghini, dar nu are ce căuta la un concurs de frumuseţe şi fineţe de design. În cazul supercar-urilor, mai mult ca oriunde forma urmează funcţia. Având o inginerie atât de specială şi complexă, un supercar trebuie să răspundă întâi de toate provocărilor de performanţă, şi abia apoi să transpună în realitate fanteziile de design.

Nu uitaţi, avem un motor imens
poziţionat central, care trebuie
răcit cu multă grijă, deci
nu se putea trece fără
prize masive laterale
de aer, în spatele uşilor.
Prize masive există
şi în faţă, şi în
spate, pentru
că supercar-ul italian abundă în radiatoare. Vitezele pe care se ambiţionează să le atingă Aventador îi dictează şi o siluetă extrem de coborâtă. De fapt, Lamborghini Aventador are doar 1,136 mm înălţime, în timp ce lăţimea sa măsoară, fără oglinzi, 2 metri şi 3 centimentri.

Maşina abundă şi în linii rectangulare, proemintente, în stilul cunoscut al Lamborghini. Dacă devii mai atent la detalii, însă, atunci inovaţia tehnică excepţională a acestei maşini este emanată de însuşi designul ei. De după jantele imense de culoare neagră se zăresc discurile de frână, de ceramică, stăpânite de etriere imense. Ei bine, frânele ceramice sunt mult
mai uşoare şi rezistă mult mai bine la exploatare intensă, atunci când alte frâne s-ar încinge de-a binelea. Jantele sunt încălţate în avelope Pirelli P-Zero – cele mai performante anvelope existente astăzi în lume, preferate în special de supercar-uri. Şi dimensiunea acestora este fascinantă: 255/35 ZR 19 (96Y) pe puntea faţă şi 335/30 ZR 20 (104Y) pe puntea spate...

Garda la sol a supercarului este infim de mică, pentru a reduce la minim forţa de ridicare a curenţilor aerodinamici la viteze mari. La viteze mici, însă, în condiţii urbane, cu treceri de pietoni denivelate, parcări etajate, iar în cazul României şi denivelări de asfalt, Aventador devine groaznic de nepractic, necesitând o abordare asemănătoare celei în care ai duce
trei cupe de cristal una peste alta... Italienii au inventat o soluţie pentru Aventador, care îl ajută în aceste situaţii: în maşină există un buton, care, odată apăsat, ridică puntea faţă a maşinii cu câţiva centimetri, astfel încât să poţi urca pe treceri denivelate fără a zgârâia bara frontală de protecţie. Însă chiar şi cu această soluţie, tot ai nevoie de timp pentru a acţiona opţiunea, şi pentru a trece cu atenţie, caz în care sesizezi că ceea ce ţi-ar lua 2-3 secunde cu altă maşină obişnuită, îţi ia cu Aventador de zece-douăzeci de ori mai mult...

Cele două portiere ale lui Aventador au o deschidere de tip foarfecă, fapt ce asigură efectul exhibiţionist al maşinii.
E o soluţie necesară? Deloc, e chiar incomodă, de fapt. Însă acesta e unul din elementele care au rolul de a garanta unor clienţi fandosiţi posibilitatea de a se da mare ulterior şi de a asigura astfel vânzări bune modelului.

Şi totuşi, să revenim la esenţă. Atunci când a lansat Aventador, la Salonul Auto de la Geneva de anul trecut, Lamborghini a anunţat şi o nouă strategie, declarând că nu mai are rost să se lupte pentru câţiva kilometri câştigaţi la viteza maximă, întrucât aceasta a devenit deja aproape imposibilă de atins pe drumurile publice. În schimb, inginerii de la Lamborghini s-au concentrat pe
performanţa exaltantă de a ajunge până acolo, adoptând o filosofie de reducere semnificativă a greutăţii. Astfel, Aventador a primit o inginerie cu adevărat revoluţionară, având la baza construcţiei sale o structură monococ realizată integral din fibră de carbon! Toată această filosofie l-a slăbit pe Aventador de câteva sute de kilograme în raport cu un supercar tradiţional de această talie, întreaga maşină cântărind acum la gol 1,575 kg, cu tot cu imensul motor V12... Ah da, şi dacă tot vorbim de motor, atunci nu putem să nu admirăm filosofia celor de la Lamborghini de a-i asigura acestuia un capac transparent, de după care se poate zări bijuteria mecanică în 12 cilindri. La viteze mari palele care
acoperă motorul îşi schimbă unghiul şi direcţionează mai mult aer în compartimentul acestuia, pentru a-l răci. Tot la viteze mari şi spoilerul masiv din spate se activează şi asigură o apăsare suplimentară a punţii spate, pentru o mai bună aderenţă. După cum spuneam, forma urmează funcţia...

Motor şi transmisie

Fiecare pornire a imensului motor
V12 e una vibrantă şi zgomotoasă.
Enormul propulsor se află la doar
câţiva centimetri în spatele
scaunului tău, despărţit de un
perete care te protejează de
căldură, dar nu şi de
zgomotul fioros al motorului. Pentru că nici nu vrea să o facă, aducându-ţi direct pe tavă sunetul performanţei. Odată apăsat butonul de start al motorului, cei doisprezece cilindri fac turometrul să călătorească scurt până spre 7,000 rpm, însoţiţi şi de un răget sonor.

Fiecare apăsare a acceleraţiei face motorul să prindă rotaţii într-un ritm nemaintâlnit de rapid. E un motor
aspirat natural, cu o cilindree imensă
de 6,498 cm cubi, care îi permite să
livreze imediat cotele de performanţă
pe care ţi le doreşti. Nebunul motor are
întotdeauna de unde să-ţi mai dea
performanţă, pentru că acolo sus, la
8,250 rpm, poate dezvolta 700 cai-
putere! Iar în senzaţii de condus,
această arhitectură V12 şi aceşti 700
de cai sunt ca o cutie a Pandorei, pe
care, odată ce ai deschis-o, s-ar putea
să nu o mai poţi stăpâni. Dezlănţuită,
maşina asta are atâta putere, încât, pe
de o parte, intri în extaz de la modul în
care eşti lipit de scaun cu forţe
incredibile, iar pe de altă parte,
sesizezi că te afli agăţat de
un fir de păr, la un pas de
dramă. În acele clipe de
maxim, e suficient să te
laşi dus de val pentru a face o mişcare greşită, şi puterea imensă nu îţi va ierta abordarea puerilă, aruncându-te în decor sau chiar omorându-te... La volanul unui Lamborghini Aventador, expresia „a apuca taurul de coarne” are mai mult sens ca oricând... Anume aşa te simţi la volan... Ca un toreador cu mâinile pe un taur extrem de puternic, pe care, atât timp cât eşti în stare să-l manevrezi cu dibăcie, îl vei învinge, iar în prima ta clipă de ezitare taurul Aventador s-ar putea să te încolţească rău de tot...

Chiar şi condusul lejer nu e deloc uşor la volanul lui Lamborghini Aventador. Supercar-ul ăsta are o cutie secvenţială cu padele imense poziţionate lângă volan. În condus dinamic, apreciezi asta, pentru că transmisia operează instantaneu, odată cu apăsarea padelelor, şi schimbă treptele în timpi record. Însă în condus lejer schimbarea treptelor cu padelele de pe volan te poate obosi de-a binelea, mai ales pe distanţe lungi. Din fericire, Aventador are şi un regim automatizat de schimbare a treptelor, în care un braţ robotizat face lucrul pentru tine în cutia de viteze şi schimbă treptele, însă în acest caz, când nu gestionezi tu momentele de schimbare a treptelor, plăcerea în condus nu mai e la fel de mare.
Aventador vine cu trei butoane poziţionate maiestuos pe consola centrală: STRADA, SPORT şi CORSA. Aceste trei butoane definesc trei ipostase a lui Aventador, în care supercar-ul îşi schimbă caracterul pentru a fi mai potrivit mediului în care îl exploatezi. STRADA se vrea a fi regimul „moale”, „obişnuit”, în care ai putea exploata maşina mai lejer şi mai confortabil. Nu vă lăsaţi minţit, însă, Aventador nu este capabil să ofere confort adevărat în nici unul din aceste regimuri. SPORT, însă, realizează instantaneu câteva lucruri care îl fac pe Aventador interesant în condus la limită: întâreşte suspensia, micşorează timpii de schimbare a treptelor, sporeşte acuitatea direcţiei, mută sistemul de stabilizare a traiectoriei într-un mod mai permisiv şi deschide o valvă specială în sistemul de evacuare, pentru ca sunetul motorului V12 să răsune şi mai tare... CORSA duce la extrem aceşti parametri şi opreşte sistemul de stabilizare în totalitate, fiind, prin urmare, predestinat doar circuitelor adevărate.
Specificul transmisiei aduce, însă, şi o ciudăţenie. Până şi aici se regăsesc elemente ultra-rigide şi ultra-uşoare din fibră de carbon, iar timpii record de schimbare a treptelor la acceleraţii intense au fost obţinuţi cu anumite sacrificii. Ambreiajul mecanic al transmisiei e unul dur, conceput să reziste şocurilor de 700 cai-putere şi 690 Nm, iar rapiditatea de funcţionare îl face ca la fiecare cuplare a unei noi trepte să existe un sunet mecanic dur. Când Aventador urcă în viteză cu ritm nebun, acest sunet nu se mai face auzit şi toate componentele operează la acuitate maximă. La condus lejer însă, fiecare apăsare de padelă e însoţită de sunetul mecanic al schimbării de treaptă şi recuplării ambreiajului, după care mai primeşti şi un şoc de putere de la motor. La
volanul lui Aventador te convingi tot mai mult că maşina asta e făcută să accelereze continuu şi să frâneze cu putere, să vireze în cele mai strânse viraje, să derapeze şi să alterneze cât mai mult aceste episoade.... Aventador nu poate merge calm în linie dreaptă, părând o bestie necioplită în acest caz. Tocmai de asta, să mergi la bordul lui Aventador prin ambuteiajele urbane e o absurditate. Să porneşti de la semafor şi să atingi viteza legală peste o secundă e o altă absurditate. Cu Aventador poţi merge în oraş doar în trecere spre ieşirea din acesta, apoi să savurezi drumuri extra-urbane cât mai libere de trafic, pasaje montane, sau chiar circuite sportive... Acolo, în condiţii de singurătate rutieră, Aventador îţi arată adevăratele sale capacităţi... 2.9 secunde până la prima sută şi şansa de a atinge o viteză maximă aproape incredibilă, de 350 km/h...
Da... e păcat de potenţialul imens al maşinii, care nu are unde să se dezlănţuie pe drumurile urbane şi chiar şi cele extra-urbane. Cuplarea primelor două trepte şi apăsarea puternică a predalei de acceleraţie te duce imediat peste orice viteză legală şi abia uneori mai cuplezi şi cea de-a treia treaptă. Şi unde mai pui că ai, de fapt, şapte trepte şi o tracţiune integrală care ştie să transfere puterea foarte eficient pe asfalt!

Ei bine, există drumuri în Europa care
ar putea pune în valoare manevrabilita-
tea supercar-ului şi potenţialul său de
acceleraţie, fără a pretinde la atingerea
vitezelor maxime. Asta e, un supercar
e ca un vin bun, de colecţie – nu îl poţi
servi oriunde, cu orice aperitiv. Exact
aşa se întâmplă şi în cazul lui
Lamborghini – ai nevoie de drumuri bu-
ne, exotice chiar, cu peisaje fantastice, sau cel puţin un circuit sportiv.

Acolo, însă, în peisaje elitiste, Lamborghini este în stare cu adevărat să-ţi dea o doză nemaivăzută de extaz mecanic. Acolo, când te apropii de limitele nebănuite ale maşinii, înţelegi de ce eticheta de „supercar” i se potriveşte cu adevărat unui astfel de
vehicul. Aventador e în stare să facă lucruri aproape neverosimile. Să accelereze într-atât de brutal, încât să te arunce nemilos în fundul scaunului, să manevreze într-atât de precis, încât corpul tău să lupte cu forţele laterale supraomeneşti, să frâneze de la viteze imense în distanţe pe care le credeai imposibile. În acele momente, rolul de pasager e unul chinuitor şi oribil, pentru că maşina asta îţi întoarce toată biologia pe dos. La volan însă, mâinile tale se conectează cu componentele mecanice ale supercarului şi tu, la rândul tău, devii un super-om, care îşi trăieşte visul eroic, în clipe de control deplin al unei puteri titanice. Graţie tracţiunii integrale cu diferenţial Haldex între axe, graţie distribuţie greutăţii de 43% pe puntea şi 57% pe puntea spate, maşina poate aborda virajele extreme exact cum îţi doreşti
să o facă – fie să menţină cea mai rapidă şi scurtă traiectorie, cu derapaje minime, fie, dacă sincronizezi un joc al pedalei de acceleraţie şi al volanului, să intri într-un derapaj controlat al punţii spate. Da, drift cu tracţiune integrală, pentru că atunci când soliciţi astfel sistemul de tracţiune integrală a lui Aventador, cea mai mare parte a puterii pleacă spre puntea spate, permiţându-ţi acest lucru, iar atunci când virajul sfârşeşte şi volanul dictează o altă traiectorie, cuplul este redistribuit între cele patru roţi şi maşina este repusă pe traiectoria dorită de cele patru roţi. Şi aici vine paradoxul lui Aventador – el te poate ucide pe drumurile publice dacă te crezi acolo un pilot de circuit, dar îţi dă şansa unui control absolut al performanţei în condiţii izolate, extreme!
Confort

Lamborghini Aventador e ultra-performant, dar nu şi confortabil. La volan se poate găsi o poziţie comodă pentru controlul deplin al maşinii, dar suspesia maşinii este extrem de rigidă în oricare din cele 3 regimuri disponibile. De fapt, în cazul suspensiei e ca şi cum cele trei regimuri ţi-ar da şansa să alegi între „extrem de rigid”, „2x extrem de rigid” şi „apocaliptic de rigid”. Fiecare denivelare a carosabilului se trasformă în oscilare dureroasă a maşinii şi aici sesizezi încă o dată că maşina asta are nevoie de peisaje elitiste, nu de drumuri cariate.

De fapt, chiar şi pe drumuri bune, Aventador nu poate fi condus pe distanţe prea lungi fără să oboseşti. Sunetul motorului V12 e, fără îndoială, plăcut, dar imaginaţi-vă că aveţi în faţă vreo 900 km pe care trebuie să-i parcurgeţi doar cu mici pauze. Până la urmă veţi fi extenuat.

E clar, Lamborghini Aventador nu e maşina care să te ducă în confort din punctul A în punctul B. Aventador e mai degrabă una din maşinile exotice din
garajul tău, pe care o scoţi atunci când ai nevoie să-ţi potoleşti din nou setea de performanţă extremă, apoi o parchezi şi o laşi să se mai odihnească cel puţin o săptămână...

Interior

Pe cât de performante sunt supercar-urile italiene, pe atât de slabă le e reputaţia la designul, ergonomia şi calitatea interioarelor. În cazul lui Lamborghini, lucrurile s-au îmbunătăţit foarte mult de când marca aparţine celor de la Audi. Acum, noul Lamborghini Aventador îmbină oarecum ideile excentrice italiene cu o ordine germanică, astfel încât designul interior este şi exotic, şi ergonomic.

Padelele masive de schimbare a treptelor nu se rotesc împreună cu volanul şi trebuie să te obişnuieşti cu asta pentru a opera corect cu transmisia în momentele de virare. În faţă cadranele de bord au un afişaj realizat pe baza unui display LCD, iar turometrul are rolul principal. Aici sunt prezente şi indicatoare importante pentru o maşină de performanţă, precum temperatura uleiului în motor şi presiunea acestuia.

Cea mai mare parte a comenzilor se realizează prin comutatoare,
cărora te poate pune în dificultate la început. Consola centrală e una deosebit de masivă, despărţind agresiv spaţiul şoferului de cel al pasagerului şi aducând mai aproape comenzile disponibile pe ea.

Operarea cutiei de viteze îţi dă cea mai mare bătaie de cap din start. Există doar tradiţionalul buton de acţionare a frânei electronice de mână P. Iar pentru transmisie există alte două butoane R şi M. Şi atât. La pornirea motorului cutia de viteze e în poziţie neutră, iar prin butonul M poţi selecta dacă permiţi transmisiei să efectueze automat schimbul treptelor sau preferi să îl faci tu cu ajutorul padelelor.
Cuplezi treapta 1 şi poţi lua piciorul de pe frână, fără a apăsa acceleraţia. Maşina va sta pe loc, nu va porni ca în cazul unei transmisii automate. Abia la prima apăsare a pedalei de acceleraţie supercarul va începe mişcarea...

Sistemul multimedia nu a putut include spaţiile de inserare a CD-urilor şi cardurilor SD pe consola centrală, motiv pentru care acestea au fost poziţionate... lângă genunchii şoferului, în partea laterală a consolei centrale masive.

Deşi mai are mici elemente deocheate, habitaclul lui Lamborghini
Aventador reuşeşte să transpună reuşit stilul designului exterior la interior, condimentându-l cu un aer high-tech şi performant. Inserţiile în culoarea exterioară a caroseriei completează acest tablou.

Dacă vorbim de calitatea materialelor interioare şi a asamblării acestora, multă vreme Lamborghini era criticat pentru gafe majore la acest capitol, critici la care italienii răspuneau prin focusarea spre performanţă a maşinilor lor. Din nou, amprenta Audi se simte la interiorul lui Aventador şi supercar-ul italian beneficiază acum de o calitate demnă a tututor materialelor prezente în habitaclu. Dar
nu vă aşteptaţi la exclusivităţi, oarecum fireşti pentru preţul de aproape 300,000 euro al maşinii. Plasticele, pielea şi interţiile sunt de calitatea unui model premium obişnuit, uneori fiind chiar şi depăşite de acestea.

Consum

Fişele oficiale ale lui
Lamborghini Aventador
indică cifre





înspăimântătoare
de consum, faţă de modele mai pământeşti: 27.3 litri/100 km în regim urban, 11.3 litri/100 km în regim extra-urban şi 17.2 litri/100 km în regim extra-urban. E oarecum firesc dacă ne gândim la performanţa motorului, însă să ştiţi că mai există loc de evoluţie la
eficienţă pentru imensul motor V12,
evoluţie pe care noi credem că italienii
o vor realiza la următoarele modele.
Injecţia motorului V12 de pe Aventador
nu e una directă, ci de tip multipoint.
Nu e o problemă pentru actualul
model, dar un viitor model ar putea
câştiga câţiva zeci de cai-putere în
plus şi câţiva litri buni la sută în









consum datorită injecţiei directe, eventual cu piezo-injectoare. Deocamdată motorul lui Lamborghini Aventador oferă performanţa în stilul clasic.
Dacă te aventurezi pe un circuit, în
care să turezi la maxim maşina, fără
să-ţi pese de consum, vei urca cu
uşurinţă la cifre de peste 40-50 de litri
la sută... O perioadă de condus pe
drumurile publice ne-a dat nouă un
rezultat de aproape 30 de litri la sută.
Ce mai, Lamborghini Aventador nu e










pentru cei ce-şi fac griji pentru preţul la
pompă sau pentru ecologie, e pentru
cei care nu se vor sfii să ardă sute de
litri de combustibil fără milă...
Preţ de achiziţie

Cât costă un Lamborghini Aventador? Preţul oficial porneşte undeva pe la 280,000 de euro, dar supercar-urile exclusiviste nu anunţă niciodată un preţ standard pentru un model, pentru că aproape toţi clienţii mărcii beneficiază de tratament individual, în cadrul căruia se identifică o listă lungă de opţionale potrivite, astfel încât preţul poate urca cu uşurinţă până spre 350 mii.

E mult, dar trebuie să vă amintim că Aventador este vârful de gamă în familia Lamborghini, fiind cel mai puternic şi cel mai scump model al producătorului italian!

Lamborghini Aventador îşi merită oarecum preţul plătit, dar nu e nicidecum o achiziţie raţională. Cum spuneam la începutul acestui test, nimeni nu cumpără un supercar din necesitate sau în urma unor calcule raţionale. Maşina asta ţi-o cumperi ca să-ţi împlineşti un vis, ca să te simţi împlinit şi satisfăcut pentru succesul pe care l-ai obţinut în viaţă.
Verdict final: Lamborghini Aventador

Ce poate oferi un Lamborghini Aventador celui care îl conduce, pe lângă certificarea unui statut social privilegiat? Chinuri pe drumurile publice restrictive şi extaz pe drumuri singuratice sau circuite. Condusul lui Aventador îţi dă şansa să guşti din apogeul actual al ingineriei auto, oferit în doze imense şi nu îţi mai lasă nici
o urmă de scepticism faţă de potenţialul său de performanţă.

Aventador te transpune într-o lume a absolutului ingineresc, unde cele mai îndrăzneţe vise şi traiectorii devin realitate. De fiecare dată când vei porni cei doisprezece cilindri ai
motorului vei fi teleportat într-o
altă lume, super-eroică şi chiar niţel paranoică. E o ispită aproape prea bună ca să fie adevărată în viaţa de zi cu zi. Tocmai de asta, acest absolut mecanic se înţesează cu dificultate în viaţa cotidiană şi are nevoie fie să te rupă de realitatea cotidiană, fie să te tortureze până la imposibil în tablouri uzuale. Dar, pe de altă parte, şi
aflarea continuă de cealaltă
parte a baricadei, în mijlocul acestei performanţe năucitoare, îţi poate cauza un supradozaj grav, în urma căreia extazul de a vedea atins apogeul performanţei se transformă într-o extenuare dezamăgitoare. Aventador e un drog de senzaţii tari, căruia prea puţini îi pot face faţă. Trebuie să ai virusul demenţei în

sânge ca să te simţi întotdeauna în apele tale în această maşină... Aş cumpăra vreodată un Aventador, dacă aş dispune de aceşti bani? Cel mai probabil, nu. Nu-mi ajunge demenţă. Şi nici curajul de a mă lasa drogat de această nebunie mecanică în permanenţă, pentru că mi-aş pierde minţile într-un final. Aş opta, de aceiaşi bani, pentru eleganţa
aristocratică a unei limuzine ultra-
luxoase mai degrabă, iar Aventador
l-aş conduce cel mult la unele zile de circuit, în chirie şi l-aş adăuga în colecţie doar dacă într-adevăr n-aş mai avea ce face cu banii... Adică niciodată...
Şi totuşi, după ce ai condus din plin un Lamborghini Aventador, băieţaşul din tine e extenuat, dar e şi cu adevărat împlinit. Împlinit că tocmai şi-a realizat un vis, împlinit că tocmai a simţit cu întreaga fiinţă apogeul construcţiei de automobile... Ce mai, fericit de cei
care pot să se afle în rolul de posesori ai apogeului...

Instrumente utile:
Comparaţie Lamborghini Aventador vs. concurenţi
PeAsfalt.roIlie Toma
17
GALERIE FOTO (53 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!