Pagina principală
Peel P50, cea mai mică maşină din lume (+VIDEO)
23 August 2013
Dacă aţi avut vreodată năstruşnica idee că un MINI ar fi o maşină mică, atunci să ştiţi că micuţa britanică este un adevărat gigant pe lângă Peel P50, numită oficial drept cea mai mică maşină din lume de către Cartea Recordurilor Guiness. O puteţi recunoaşte din show-ul britanic Top Gear, unde Jeremy Clarkson a condus-o acum câţiva ani! Iată că şi PeAsfalt.ro
a pus mâna pe cea mai mică maşină din lume, în premieră absolută pentru presa din România!

Dar haideţi să aducem claritate din start. Idea lui Peel P50 s-a născut la începutul anilor ’60 pe Insula Man, însă atunci au fost produse doar 50 de exemplare ale acestei minunăţii, ultimul fiind asamblat în 1964. Recordul
Guiness se trage încă de atunci, iar numărul extrem de mic de exemplare produse îi face pe colecţionari să dea şi 100 mii de euro pentru o astfel de maşinuţă din anii ’60!

Dar astăzi o companie din Marea Britanie a reînviat ideea lui Peel P50, cumpărând drepturile asupra mărcii şi
ingineriei lui P50 de la deţinătorul
original. La 50 de ani distanţă, Peel
P50 a fost repus în producţie, cu un
design identic celui original! Iar asta
înseamnă că ceea ce testăm noi azi
măsoară, ca şi originalul, doar 1.37
metri lungime, 1.04 m lăţime şi 1.2 m
înălţime! Ei, asta pare să fie prea de tot!
Cum naiba să încap eu în piticania
asta, dacă măsor 1.87 metri în înălţime
şi trag la cântar vreo sută de
kilograme? Bazaconia asta de maşină
e mai scundă decât o renumită cutie
poştală londoneză! Eu nu încap într-o
cutie poştală, pare-mi-se. Atunci cum
aş putea să încap într-un Peel P50?

Mi-am amintit atunci de Jeremy
Clarkson şi mi-am zis că dacă el o fi
încăput, ar trebui să mă pot înghesui
şi eu. Deschid uşa aia ciudată, cu
deschidere inversă, asemeni unui
Rolls-Royce, şi rămân uimit de faptul
că e flexibilă! Cum să fie flexibilă,
dom’le, ditamai uşa, care ar trebui,
cică, să te protejeze de un eventual
accident rutier? Îl întreb pe unul din
fondatorii noii companii londoneze,
care îmi transmite micuţa jucărie
chiar aici în Londra, la sediul lor, şi
acesta îmi zice că întreaga caroserie a
maşinuţei e realizată din fibră de sticlă, ca să fie mai uşoară, iar elasticitatea e un atribut firesc al acestui material...
Dar aici îngrijorările mele pentru securitate nu se sfârşesc. Maşinuţa asta are doar trei roţi – două în faţă şi una singură în spate, aşa că suportul ei pe carosabil e ca cel al unui trepied de fotograf – stă bine dacă stă nemişcat. În viraje trebuie să fii foarte gentil cu ea, ca să mă exprim politicos, că altfel rişti să problezi flexibilitatea laterală a
caroseriei în contact cu solul... Adică să te răstorni ruşinos în mijlocul unei intersecţii urbane aglomerate, apoi să fii fotografiat de zeci de telefoane mobile şi să ajungi de râsul lumii pe toate reţelele sociale...

Şi când credeam că am
încheiat-o cu îngrijorările
mele, aflu că Peel P50, în versiunea care mi-a fost înmânată mie, nu are nici frână! Cum bre, să existe o maşină care nu are frână? Până şi primul vehicul motorizat al lui Gottlieb Daimler avea frână! Ce o mai fi însemnând şi asta?

Răspunsul se află în propulsia lui Peel P50. Deşi are un design identic cu
originalul, Peel-ul reînviat nu putea să facă uz de un motor pe benzină arhaic, care ar fi poluat aerul mai mult decât un autobuz londonez modern cu două etaje. Astfel, cei de la Peel i-au oferit lui P50 două opţiuni – un motor minuscul pe benzină, preluat de la o motoretă, sau un motor electric, care să fie trendy, respectând filosofia de zero emisii. Eh, ca să vedeţi, am onoarea să conduc astăzi anume versiunea electrică a lui Peel P50 renăscut! Şi pentru că motorul electric e setat să frâneze chiar el maşina atunci când pedala acceleraţiei este eliberată, cei de la Peel au considerat că nu mai e nevoie de o frână clasică... Dar nu se întâmplă toate aşa cum vor inginerii, aşa că, pentru ca un P50 să fie omologat pentru exploatarea pe drumurile publice europene, Peel a fost nevoit să creeze şi versiuni care dispun de frână „normală”.
După ce am aflat toate
aceste grozăvii, am încercat
să urc în habitaclu, dar nu
mi-a ieşit din prima. Dacă
eşti la fel de înalt şi vei
încerca manevra clasică
de urcare într-o maşină,
punând piciorul drept
înainte, află că nu vei
încăpea, pur şi simplu.
Aşa că trebuie s-o faci în stilul
cucoanelor – să-ţi pui spatele să intre
primul, iar apoi să-ţi tragi şi picioarele,
unul câte unul.

Şi aici, la interior, nu te aşteaptă mare fericire. Un anturaj de un gri absolut, asemeni unui cavou, iar din centru iese măreţ un băţ cu o circumferinţă la capăt, care se vrea a fi volan. Puteţi uita cu desăvârşire despre vreun airbag, tapiţerie de piele sau cel puţin
direcţie asistată. Paradoxul e că n-am
nici măcar vitezometru! Şi ştiţi de ce?
Pentru că electromotorul jucăriei astea
are doar 3.35 cai-putere, fiind capabil
să accelereze maşina până la o viteză
maximă de 48 km/h, în cazul în care
unicul ocupant cântăreşte vreo 75 kg.
Iar asta înseamnă că poţi
fi sigur că nu
încalci
niciodată limita urbană de 50 la oră... La drept vorbind, nu ştiu ce ai putea face atunci când ai zone cu limită de 30 km/h – parcă tot ai avea nevoie de un vitezometru... Dar cei de la Peel mă consolează că versiunea aia cu frână are şi vitezometru... Mmm, trebuie să fie foarte luxoasă acea versiune!...
Exotismele continuă şi mai departe! Unicul scaun al maşinuţei seamănă mai degrabă cu un şezlong şi nu îţi oferă decât minimul necesar – un loc de şezut. Dacă te prinde vreo ploaie, ar fi bine să fii într-un impermeabil şi să ai mâna antrenată – în partea inferioară a habitaclului există mai multe spaţii aerate, ca cel prin care trece coloana de direcţie, pe unde pun pariu că apa trece nestingherită. De mână antrenată ai nevoie pentru a-ţi şterge parbrizul. Manual desigur. Pe plafon, chiar în faţa
ta, ai un mâner pe care îl tot întorci de la stânga spre dreapta, acţionând direct ştergătorul de după geam.

Singurele comenzi oarecum automatizate, existente în habitaclu, se află în partea dreaptă, acolo unde nu există uşă, ci un soi de cotieră. De aici activezi electromotorul cu o cheie, îl poţi seta să te propulseze „încet” sau „rapid” (nu ştim mare diferenţă între „încet”şi „rapid” la o viteză de până la 48 km/h) şi mai poţi activa sau deactiva
frâna. O deactivezi atunci când vrei să foloseşti inerţia de o distanţă mai mare, evident. Iar comenzile de „maşină civilizată” pe care le primeşti sunt doar două la număr – pornirea sau stingerea singurului far şi pornirea indicatoarelor de direcţie. Atât...

Eh, dacă tot ne-am convins că întregul ghid de exploatare al unui Peel P50 poate încăpea pe vreo două pagini, am pornit să explorăm străzile londoneze. Prima senzaţie pe care o ai la volanul unei astfel de ciudăţenii e că ai putea să nu fii observat de vreun ditamai
autobuz sau vreo camionetă, iar o eventuală acroşare ar putea să se transforme rapid într-o aplatizare ca în filmuleţele cu Tom şi Jerry... Aşa că atunci când conduci un Peel P50, trebuie să fii cu ochii în patru la propriu, urmărind cu atenţie tot ce se întamplă în jurul tău, încercând să te asiguri din manevrele celorlaţi că ai fost observat...

Experienţele din viraje sunt şi ele parcă preluate din filmele cu aventuri. Dacă ai o viteză mică, de până la vreo 10-15 km/h, atunci întoarcerea maşinii se face
fără a avea
senzaţia că ai putea să te
rostogoleşti. Dacă, însă, îndrăzneşti să
abordezi un viraj ceva mai strâns cu o
viteză mai mare, atunci simţi că
posteriorul devine instabil şi, dacă nu
corectezi rapid situaţia, ai putea-o
păţi imediat! Mă simt ca un
adolescent rebel, care trăieşte doar cu ziua prezentă şi să încăpăţânează să
înfrunte orice recomandări raţionale,
doar pentru că aşa simte el că trăieşte
mai intens! Dar e plăcut să fii rebel, ce naiba! Că doar maşina asta, cu
dimensiunea şi făcătura ei vine din anii
’60 în esenţă, atunci când toată lumea
era rebelă şi curentul hippie ne învăţa
să nu ne pese de nimic altceva decât
„sex, drugs and rock&roll”...
Dacă ajungi într-o intersecţie în care trebuie să cedezi trecerea, fă bine şi asigură-te că ai mult mai mult timp disponibil, decât i-ar trebui unei maşini normale. Pentru că, deşi motorul e setat în poziţia „rapid”, acceleraţiile de pe loc, atunci când ai mai mare nevoie de ele, pot dura o veşnicie, iar tu priveşti partea cealaltă a intersecţiei ca o lumină divină de la capătul tunelului, pe care fie o atingi la propriu dacă reuşeşti să treci cu bine, fie o atingi ezoteric, dacă
autobuzul ăla care părea a fi departe te ajunge pe lateral între timp...

Mai e şi o soluţie de alternativă, dacă
mă gândesc mai bine. Atunci când
ajungi la un semafor, te transformi
într-un pieton cu vehicul motorizat, treci drumul spre lateral, apoi treci ca şi pieton pe drumul perpendicular, şi la final revii pe drumul iniţial, de cealaltă parte a intersecţiei. Farmecul
întregii afaceri e tocmai faptul că poţi
să o faci, datorită dimensiunilor! Şi
mai mult ca atât, toţi cei care te văd în
jur zâmbesc sau râd în hohote, aşa că
nimeni nu avea obiecţii în trafic faţă de
manevrele tale deocheate. Că doar
conduci cea mai deocheată
maşină din lume!

Senzaţiile de la frânare nu
sunt nici ele prea uzuale. Dacă
nu prea ai alte maşini în faţă,
atunci ritmul de decelerare dat
de frânarea electromotorului
îţi pare suficient, însă senzaţia
că nu ai cum să faci maşina
asta să oprească instantaneu,
atunci şi acolo unde îţi doreşti
tu, nu e dintre cele mai
calmante...

Iar când ajungi în siguranţă la
birou, îţi apuci Peel-ul de
toarta din spate şi îl tragi
după tine. E uşor,
cântăreşte cu totul doar 59 kilograme,
iar dacă-l apuci de toartă, tragi o
sarcină de vreo 20 kilograme. Încape
în ascensor, încape să treacă pe uşile
interne din orice edificiu, îl poţi pune şi
într-un dulap până la urmă, în loc să
plăteşti parcarea pe undeva. Iar dacă
eşti cumva boss-ul companiei la
care lucrezi, atunci îl laşi direct
în antreu, într-un colţ, să să
ştie toţi cât de excentric
eşti... Eventual îl mai
cuplezi şi la priză, dar autonomia de aproape 100 km, de care este capabil P50, ar trebui să-ţi fie suficientă pentru o întreagă zi.

Dacă eşti suficient de excentric să-ţi cumperi o bizarerie ca asta, atunci eşti probabil şi un pic mai suplu ca mine şi treci mai des pe la sală. Pentru că eu,
la un moment dat, tot încercând să urc şi să cobor din piticania asta, am prins un cârcel de mai mare dragul, care a încununat senzaţiile de la bordul celei mai mici maşini din lume! Că doar nu în zadar i-a fost oferit titlul ăla, nu?

Şi acum haideţi să vă întreb dacă intuiţi cât ar putea să coste un Peel P50 la el acasă, în Marea Britanie? O mie de lire? Două? Patru? Ba bine că nu! Cel puţin 10 mii de lire, echivalentul a aproximativ 11,500 euro, pentru cea mai simplă versiune! Cu banii ăştia, chiar şi în Marea Britanie îţi cumperi un Sandero bine echipat, un Sandero Stepway sau chiar un Duster, şi toate au frână, airbag-uri şi toate atributele fireşti, necesare unei maşini moderne. Ce pierzi în schimb? Imaginea de excentric, desigur! Imaginea de băiat neastâmpărat, dar de succes, care se ambiţionează să-şi impună caracterul în faţa celorlalţi.
Trebuie să recunosc şi eu că, pe lângă tot arhaismul ingineresc al lui Peel 50 şi pe lângă toate ciudăţeniile de senzaţii pe care le primeşti în condus, maşina asta te binedispune mai mult decât oricare alt remediu. Ce mai, dacă şi casa, şi biroul tău se află într-o metropolă plină de ambuteiaje, atunci şi
călătoria cu un Ferrari până la birou e plictisitoare. Şi dacă tot se zice că viaţa în marile metropole e stresantă şi încordată, atunci un Peel P50 e antidepresantul tău natural, e doza ta de senzaţii tari şi furnicături, e picătura aia necesară de culoare în programul zilei! E o viaţă trăită ca în Cartea Recordurilor, până la urmă!...
PeAsfalt.roIlie Toma
6
GALERIE FOTO (47 IMAGINI)
GALERIE VIDEO (1 MATERIALE)
COMENTARII (1)
Răzvan
Bucureşti, România
Conduce Ford B-MAX 1.0 EcoBoost
la 26 August 2013 - 09:17
Am ras cu pofta la testul asta! Superb!
0
0
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!