Pagina principală
Morgan Plus 8
14 Aprilie 2014
Există zile în care, atunci când îţi faci
munca, simţi că eşti pătruns de
senzaţia lucrului făcut cu pasiune deplină. Atunci când munca ta nu mai o listă de sarcini pe care trebuie să o îndeplineşti pentru a bifa realizări în faţa şefului, ci e un mod de viaţă, în
care munca se împleteşte cu pasiunea şi savezi acele zile în fiecare clipă a lor. Ziua în care am fost în Worchester, Marea Britanie, la sediul celor de la Morgan, a fost cu siguranţă una pasională pentru noi... După o cunoaştere în detaliu a uzinei Morgan, urmată de un test ameţitor cu Morgan 3 Wheeler, ceasul arăta apropierea orelor serii. Dar cei de la Morgan mi-au dat o propunere pe care nu aş fi putut-o refuza niciodată: „avem un proapsăt Morgan Plus 8 aici, ai vrea să faci un test şi cu el?”. Cum să nu vrei, când tocmai am experimentat un duş sub o
cascadă de senzaţii? I-am rugat pe cei de la Morgan să-mi delege şi un coleg de-al lor pentru mă ajuta la pozele dinamice, întrucât nu aveam prea mult timp până la lăsarea serii, şi am pornit la drum.

Morgan Plus 8 face parte din aşa-numită „serie clasică” a producătorului britanic şi e asamblat manual, la fel ca toate celelalte modele. Lemnul are aici o importanţă mult mai crucială, întrucât o mai mare parte din sarcinile de
structură sunt preluate de acesta. E un roadster care care arată formidabil de bine, care-mi trezeşte mie un amestec de amintiri dintre maşina lui Batman şi
frumoasele maşini clasice britanice. Abia aştept să o conduc! Şi unde mai pui că maşina pe care o voi conduce tocmai se întorsese dintr-un maraton caritabil de distanţă lungă, organizat pentru susţinerea celor ce suferă de
sindromul Marfan. Unul din copiii unuia din şefii Morgan suferă de acest sindrom, îmi şopteşte călăuza mea, şi Morgan Motor Company a considerat susţinerea acestui maraton drept o obligaţie morală. Pentru mine asta însemna să testez un Morgan care a parcurs câteva mii de kilometri şi să observ, astfel, cum se simte un astfel de model care mai are şi un pic de experienţă de rulaj.
Esenţă

Cei de la Morgan au pus pe structura de lemn a acestei formidabile creaţii un motor V8 de origine BMW. Nu, nu e renumitul V8 de 4.4 litri turboaspirat de pe modelele bavareze de astăzi, e vorba de un V8 aspirat natural de 4.8 litri, pe care vi l-aţi putea aminti de pe versiunile 550i a fostei generaţii Seria 5, 650i şi chiar 750i a modelelor bavareze de generaţie precedentă şi
chiar de pe X5 4.8i de primă generaţie. Pentru cunoscători, indicele acestui motor e N62B48, iar aici, pe Morgan Plus 8, el dezvoltă 367 CP şi 490 Nm! Pe o maşină de 4.01 metri lungime, care cântăreşte 1,100 kg! Motorul este agregat la o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, dar e disponibilă şi una automată cu 6 trepte, de provenienţă
ZF. În versiunea pe care
o testăm noi, Morgan Plus 8 poate prinde prima sută în numai 4.5 secunde, ajungând la o viteză maximă de 249 km/h!... Oh doamne, să fie oare posibil să goneşti cu o asemenea viteză cu o maşină a cărei structură combină aluminiul cu lemnul?...
Modernizare?

Istoria modelului Plus 8 e asociată adeseori cu rolul de a menţine compania în viaţă, iar proaspăta sa interpretare respectă foarte fidel tradiţia designului care a consactat modelul decenii la rând. Acum, urc la bord într-un habitaclu tapiţat cu piele neagră, niţel prăfuit de distanţa lungă pe care tocmai a parcurs-o maşina, dar văd primele semne
ale unei tentative de modernizare. Maşina asta are două aribag-uri, pentru şofer şi pasager, iar în partea stângă a volanului recunosc două manivele tipic BMW, pentru ajustarea informaţiilor unui computer de bord şi chiar un sistem cruise-control! Hm! Ca să vezi! Se pare că există chiar şi sistem de aer condiţionat, dar nu am nici cea mai vagă idee pe unde îşi suflă el curenţii. Oricum, vreau să conduc cu plafonul
textil coborât şi nu am nevoie de aer condiţionat. Cadranele de bord sunt fixate ceva mai civilizat, prin dosul planşei de bord, ascunzându-se, astfel, şuruburile de fixare. Sistemul audio e în continuare unul arhaic, dar cine stă să asculte muzică la radio într-un Morgan? Levierul transmsiei e incredibil de scurt, dar în poziţia foarte joasă de la volan manevrarea lui pare comodă. Şi parbrizul e, deja, mult mai funcţional, astfel încât nu mai e nevoie de cască aici. Să pornim la drum, deci!
Pasiune, pasiune şi iar pasiune

Pornesc motorul şi sunetul unui V8 brut, care nu are parte tocmai de cel mai calculat eşapament răbufneşte de sub capotă. Îl zădăr un pic cu pedala de acceleraţie şi îmi zic că sunetul lui ar fi putut fi calibrat ceva mai reuşit, dacă tot e un V8. Cuplez cutia de viteze în treapa 1 şi timoneria ei nu
pare prea exactă nici ea. Apoi
pornesc brusc de pe suprafaţa de
asfalt acoperit cu pietre mărunte şi roţile spate scot un derapaj violent, aruncând pietrele rătăcite în spatele meu. Puterea maşinii mă copleşeşte şi-mi apasă spatele în scaunul nu tocmai confortabil al maşinii. Apoi, pe carosabil curat, apăs şi mai
puternic acceleraţia
şi urc în turaţii cu o
acceleraţie fulminantă.
Dacă aş fi fost într-o maşină
izolată de lumea exterioară
cu un habitaclu fiţos,
poate că aceeaşi acceleraţie
nu avea să-mi pară într-atât de senzaţională, dar aici sunt la câţiva centimetri de drum, aud motorul direct, lângă mine, simt curenţii de aer trecând pe alături, şi mă simt conectat direct cu tot ceea ce se întâmplă cu maşina! Volanul e informativ, dar nu excelează în precizie, aşa că de
multe ori e nevoie de acţiuni de corectare în sens invers după ce ai întors mai brusc într-o direcţie. Iar centrul de greutate coborât al maşinii şi poziţia aia joasă la volan te fac să abordezi virajele cu o nebunie de viteză, care, dacă-ţi mai arunci şi
ochii la vitezometru, poate trece de 100 la oră. E oarecum firesc, dacă ne gândim că maşina are 1.22 metri înălţime cu tot cu parbriz, iar partea ei esenţială abia dacă măsoară vreo 80 de centimetri... În acelaşi timp, ecartamentul e unul lat, şi toate puse cap la cap îl fac pe Morgan Plus 8 să treacă sfidător orice viraj.
Partea intrigantă vine atunci când viteza în viraj creşte mai mult, iar curba mai e condimentată şi cu ceva denivelări văluroase. Într-un astfel de peisaj simţi maşina „îndoindu-se” de-a binele sub acţiunea acestui relief şi trecând ondulând peste denivelări. Toţi producătorii luptă pentru o rigiditate torsională cât mai mare, iar aici lemnul şi aluminiul din structura maşinii nu sunt în stare să-i asigure lui Plus 8 rigiditatea pe care ai fi aşteptat-o. Îl întreb, atunci, pe reprezentantul Morgan care mă însoţeşte: „Simt că maşina asta îşi curbează structura în aceste viraje. Rigiditatea torsională ridicată e cam incompatibilă cu structura din lemn, nu?”. „Well”, îmi zice englezul, „e parte din tradiţia noastră, şi noi considerăm că maşina trebuie să aibă o anumită flexibilitate torsională pentru a trece frumos prin viraje”. I-auzi! Flexibilitate torsională! Un inginer Porsche sau BMW ar fi râs batjocoritor la auzul unei asemenea noţiuni, dar aici suntem în Marea Britanie, la volan unui Morgan, şi eu nu fac decât să zâmbesc şi să continui savurarea drumului... Conduc pe trasee aproape pustii, extra-urbane, şi savuez toată esenţa maşinii. O simt cu mâinile pe volan, cu urechile de la sunetele pe care le scoate, cu spatele de la impulsurile pe care le primesc
cu fiecare nouă apăsare a acceleraţiei, cu picioarele la fiecare nouă apăsare a uneia din cele trei pedale, iar ochii, ochii savurează priveliştea drumului care mi se deschide în faţă şi mă simt inundat de un val de plinătate, pasiune, fericire poate chiar. În următoarele câte zeci de minute am condus într-o adevărată transă, fără a mă gândi la ceva, cu creierul conectat doar la furtuna de senzaţii pe care o primeam
prin tot corpul, savurând exclusiv
momentul... Puţine maşini în lumea
asta pot să te facă să simţi
asemenea clipe. Iar Morgan Plus 8
o face în ciuda lemnului, a
conceptului mult prea
tradiţionalist poate şi a tuturor
criticilor raţionale care i se
pot aduce. Maşina asta nu
e creată pentru a satisface
o nişă de piaţă, e creată dintr-un
geniu impulsiv al creaţiei pentru cei
puţini care o pot gusta la adevăratele
ei senzaţii!

Birtanicii zic că Morgan Plus 8 e cea mai uşoară maşină cu motor V8 din lume. Şi costă începând de la 100,000 euro la ea acasă (85,200 lire sterline).
Dar eu zic că e cea mai dementă şi senzaţională maşină cu motor V8 din lume, la care nu contează atât de mult numărul cailor-putere, cât maniera în care îi poţi alerga pe culmile lumii...
PeAsfalt.roIlie Toma
5
GALERIE FOTO (39 IMAGINI)
COMENTARII (0)
Fiţi primul care comentează acest subiect!
COMENTARIUL MEU
Trebuie să fiţi logat pentru a putea comenta
Logare | Înregistrare
Înapoi
    Logare PeAsfalt.ro
Login:
Parola:
Memorează-mă
Ai uitat parola?
Eşti nou aici? Atunci înregistrează-te!